Un bărbat din Coreea de Nord care fugise din țară în urmă cu ceva timp, a revenit în țara natală și a fost acuzat de autoritățile de la Phenian că a adus COVID-19 în rândul nord-coreenilor.
Fugarul în vârstă de 24 de ani a fost identificat de autoritățile de la Phenian fiindu-i relevat doar numele de familie – Kim. Acesta a fugit din Coreea de Nord în urmă cu câțiva ani, dar a trecut frontiera recent, în mod ilegal, după ce a fost acuzat de agresiune sexuală în Coreea de Sud, relatează Reuters.
Acesta este anchetat pentru agresiune sexuală în Coreea de Sud, potrivit autorităților din acest stat. Bărbatul a reușit să păcălească forțele de la graniță târându-se printr-o gură de canalizare și înotând apoi prin râul Han până în Coreea Nord pe 19 iulie. La câteva zile după, a fost capturat de autoritățile nord-coreene.
Park Han-ki, șeful armatei sud-coreene, a declarat marți, în fața Parlamentului, că bărbatul, care are 163 de centimetri și cântărește 54 de kilograme, a tăiat sârma ghimpată instalată la capătul conductei care ajunge la râu.
De asemenea, potrivit unui alt oficial sud-corean, fugarul ar fi urmat aceeași procedură și în 2017, când a evadat din Coreea de Nord.
Fugarul Kim locuia în orașul de graniță Kaesong, cel care găzduia un parc industrial și biroul de legătură dintre cele două țări și cel care a fost aruncat în aer de regimul de la Phenian la jumătatea lunii iunie.
Se pare că pe fondul tensiunilor privind programul nuclear nord-coreean, Kim s-a decis să părăsească statul, așa cum a mărturisit într-un videoclip postat pe YouTube în care apare alături de un alt dezertor.
„După ce am trecut prin gardurile de sârmă ghimpată am dat peste teren minat pe care l-am ocolit și am ajuns la un câmp de trestii unde am stat ascuns în jur de trei ore”, a povestit acesta despre modul în care a fugit.
Ulterior, acesta a început să înoate, ghidându-se după luminile de pe malul sudic al râului iar când a ajuns la țărm a strigat pentru ajutor, fiind găsit de o unitate de soldați sud-coreeni.
Momentan nu se știe cum și-a câștigat bărbatul existența în Coreea de Sud, dar bărbatul ar fi fost dator unui alt dezertor din Kaesong cu suma de 16.800 de dolari, potrivit unui cunoscut al acesteuia.
Poliția sud-coreană a anunțat că pe numele bărbatului fusese depusă o plângere, pe 12 iunie, de către o femei care îl acuza că a încercat să o agreseze sexual în locuința acestuia. Inițial, Kim a negat acuzațiile în fața anchetatorilor, însă lucurile s-au schimbat atunci când o cunoștință a acestuia le-a declarat polițiștilor în 12 iulie că ar fi amenințat-o pe femeie și că plănuiește să fugă în Nord.
Astfel, a fost emis un mandat de arestare pe numele acestuia, dar, potrivit presei nord-coreene, acesta ajunsese deja în Coreea de Nord la acea dată.
Bărbatul identificat drept Kim a fost găsit de autoritățile nord-coreene pe 24 iunie și, potrivit acestora, prezenta simptome specifice infectării cu SARs-CoV-2.
Ulterior, liderul de la Phenian a dispus carantinarea orașului și a decretat stare de urgență în țară.
De celalaltă parte, autoritățile sud-coreene susțin că nu au existat semnale tânărul ar fi fost infectat cu noul coronavirus înainte să treacă granița și că două persoane cu care acesta a intrat în contact apropiat au fost testate negativ pentru COVID-19.